Comisar șef adjunct la CNPC Ialomița, prins băut la serviciu

Comisar șef adjunct la CNPC Ialomița, prins băut la serviciu
Publicat: 12/09/2019, 12:23

Coordonatorul Corpului de Control al președintelui ANPC, Sorin Susanu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că existau semnale că la CNPC Ialomița activitatea comisarilor lasă de dorit.

„Acolo situația stătea extrem de rău. Este pe ultimul loc, dintre comisariate, ca și activitate, în raportările noastre. Nu se întâmpă nimic. Un comisar face un act de câteva zile. Nu pot să fiu de acord cu astfel de abordare. Vrem să dăm un exemplu și să începem cu noi”, a declarat Susanu.

Potrivit lui Susanu, în timpul controlului, comisarul șef adjunct al CNPC Ialomița a fost găsit băut, etilotestul indicând o valoare de 0,12 miligrame alcool pur în aerul expirat.

„A recunoscut că a băut în timpul orelor de program și nu a fost prima oară când s-a întâmplat acest lucru. Aveam astfel de semnale”, a adăugat Susanu.

Alți doi comisari au fost retrași de pe teren pentru deficiențe în modul în care își desfășurau.

„Verticaliatea reprezintă inclusiv tăria de a ne asuma și derapajele din interiorul ANPC! Imaginea acestei instituții trebuie să fie la nivelul european, pe care îl dorim cu toții! Am promis că nu vom face rabat de la măsurile ferme ce se impun în desfășurarea acțiunilor de control, dar acestea au nevoie de un corp de comisari adevărați! Vorbeam de ținută?! Imaginile vorbesc de la sine! Măsuri: demisia comisarului șef adjunct, Cornel Ianuș, depistat în stare de ebrietate în timpul programului, retragerea de pe teren a celor doi comisari din imagini, inclusiv pentru acțiuni de control și ineficiență în gestionarea sesizarilor”, a anunțat ANPC.

Șeful ANPC, Horia Constantinescu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a fost organizat un control întrucât nu poate pretinde corectitudine din partea agenților economici dacă în teritoriu, la comisariate, există „astfel de persoane”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un...
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Ireal! Cum au fost aşteptaţi acasă cei trei fii ai Sidoniei. Imagini sfidătoare: 'Bine v-am...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"N-aveam viteză, 115-120 km pe oră maxim" - Tânărul de 19 ani care a ucis-o...
„Am găsit-o la 100 de metri de mașină”. Șoferul începător care a provocat teribilul accident...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Este legal să parchezi pe contrasens?
Chişinăul sfidează Moscova printr-un acord de securitate cu UE. R. Moldova va fi inclusă în...
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
NU mai pot avea PERMIS DE CONDUCERE timp de zece ani. Decizia finală a fost...
Android, luat în vizor de hackeri. Pericolul mare pentru telefoane
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
"Este oribil acolo, să nu mergeți niciodată". Cea mai ieftină stațiune din Spania, capcană pentru...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
”Vai de capul meu, a făcut de râs concursul” Saveta Bogdan, critică dur câștigătorul Eurovision...
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai...
Arheologii au detectat o structură îngropată și mai multe anomalii lângă piramidele din Giza
×